În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Şelimbăr a fost resfinţită
În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, comunitatea din Şelimbăr, judeţul Sibiu, a participat la slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, după finalizarea unor ample lucrări de amenajare interioară şi de refacere a Sfântului Altar.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a sfințit locaşul de cult la exterior cu Sfântul şi Marele Mir, l-a stropit cu apă sfinţită, iar la interior a săvârşit rânduiala de târnosire a Sfintei Mese. A urmat Sfânta Liturgie, la Altarul de vară din curtea bisericii, iar răspunsurile liturgice au fost date de cvintetul „Anatoly” din Braşov.
În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre învăţăturile duminicii pregătitoare pentru marele praznic al Înălţării Sfintei Cruci: „Evanghelia ne aminteşte de temeiul principal al acestei lucrări de mântuire săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos. Este un fragment din Evanghelia Sfântului Ioan, marele evanghelist, marele teolog, cel care vorbeşte despre teologia lucrării lui Dumnezeu de a trimite pe unicul Său Fiu drept răscumpărare pentru noi. «Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea din păcat», spune Sfântul Evanghelist Ioan. Aceasta este mărturia cea mai importantă cu care pornim noi în această perioadă şi care ne aduce nouă cele mai importante argumente despre motivul creaţiei şi motivul răscumpărării”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia „Ordinul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” preotului Ovidiu Ioan Polexă de la Parohia Şelimbăr 1 şi acte de cinstire Consiliului şi Adunării parohiale, Primăriei Şelimbăr şi Consiliului local, precum şi mai multor binefăcători. Credincioşii au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar resfinţit pentru a se închina.