După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica din localitatea clujeană Micești a fost resfinţită
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Micești, judeţul Cluj, ridicată în urmă cu aproape 230 de ani, a fost resfinţită duminică, 23 mai, de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
![]()
La lăcașul de cult, atestat documentar din anul 1793, s-au făcut de-a lungul timpului mai multe lucrări, iar cele mai recente lucrări de restaurare, conservare și repictare a bisericii au fost începute în anul 2017, prin implicarea preotului paroh Aurel Cristea. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură, cu referire la întoarcerea la Hristos și renunțarea la păcat. Preotul paroh Aurel Cristea a fost hirotesit iconom stavrofor, iar primarul comunei Tureni, Elena Daniela Mănăilă, și Mircea Irimie au primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Membrii Comitetului și Consiliului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.



.jpg)
