Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din localitatea Coasta Măgurii, târnosită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
În Duminica a 5-a după Sfintele Paști, 22 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a târnosit biserica parohială cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din localitatea ieșeană Coasta Măgurii, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat exteriorul sfântului lăcaș, a pecetluit Sfânta Masă și a sfințit pictura bisericii. După slujba de sfințire, credincioșii din zona Hârlăului au așteptat la rând pentru a se închina în Sfântul Altar.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la un Altar de vară special amenajat în fața bisericii.
„În biserică, Dumnezeu coboară și Se întâlnește cu omul, în biserică omul urcă pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, biserica fiind locul în care omul care crede în Dumnezeu și Dumnezeu, Care iubește pe tot omul, se întâlnesc. Omul îi dă lui Dumnezeu darurile sale de pâine și vin, prescura pe care o aduce la Altar, în care așază toată durerea, bucuria, împlinirea și necazul său. Preotul ia pâinea și vinul, le prezintă în timpul Sfintei Liturghii în fața lui Dumnezeu și Dumnezeu Își așază fața Sa, inima Sa, viața Sa în pâine și vin, care devin Trupul și Sângele Său și omul se împărtășește cu Dumnezeu. Ce schimb frumos de daruri! Dumnezeu Se dă pe Sine omului și omul se dă pe sine lui Dumnezeu. Dumnezeu vine în biserică la Liturghie pentru că este însetat de iubirea noastră și așteaptă ca noi să Îi oferim Lui, Cel însetat de iubirea noastră, apa credinței, nădejdii și iubirii noastre, și omul, altă ființă însetată, vine la biserică să ceară lui Dumnezeu apa iubirii Sale”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
În cadrul slujbei, teologul Dorin Liviu Onciuleanu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Coștiugeni, din județul Botoșani.
La final, pr. paroh Ioan Cristea și pr. Vasile Aanei, care a fost suplinitor la biserica din Coasta Măgurii, au primit rangul de iconom stavrofor. Totodată, ctitorii și binefăcătorii parohiei au fost răsplătiți de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu distincții de vrednicie.