Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica din Poiana-Deleni a fost resfințită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a resfințit biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Poiana din comuna ieșeană Deleni și a slujit apoi Sfânta Liturghie.
După citirea pasajelor scripturistice specifice slujbei de târnosire, soborul slujitor a înconjurat biserica, binecuvântând zidurile lăcașului cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită. În continuare, Părintele Mitropolit dimpreună cu preoții prezenți s-au îndreptat spre Sfântul Altar, unde, potrivit rânduielilor bisericești, a fost târnosită și pecetluită Sfânta Masă.
În cuvântul de învățătură adresat către popor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat faptul că adevărata credință îl face pe om liber: „Omul care Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele este liber cu desăvârșire. Fericitul Augustin spune «Iubește și fă ce vrei», căci omul care iubește are o libertate absolută pe care Duhul Domnului i-a dat-o, iar cel care tinde să-și ierte, să se roage și chiar să-și iubească vrăjmașii, acela este omul liber cu desăvârșire. Omul liber, adică spațiul sacru în care se află libertatea, este omul cel smerit. Căci omul cel smerit s-a descătușat pe sine, a fost descătușat de Dumnezeu, de lanțurile robiei, orgoliului și ambițiilor slavei deșarte și ale mândriei. Creștinul adevărat este creștinul care se simte pe sine liber de moarte. Chiar dacă știe că moartea se apropie, moartea nu îl înfricoșează peste măsură pentru că el știe că moartea este o trecere de la această viață spre viața cea adevărată în slava Împărăției lui Dumnezeu”.
La sfârșit, ca urmare a efortului depus la reabilitarea sfântului lăcaș, părintele paroh Mircea Țăpușă a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, credincioșii care au ajutat la renovarea bisericii au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.