Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Biserica este spaţiu de tămăduire“
Biserica "Ziua Crucii" şi "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Botoşani a fost sfinţită ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită după târnosirea bisericii de către IPS Teofan şi PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţiile Evangheliei, în care se relatează vindecarea celor doi orbi. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a făcut referire la rostul construirii unei biserici. "Prin biserică, Domnul Hristos ne vindecă de orbire, de influenţa duhurilor rele care vin prin păcat asupra noastră. Biserica este spaţiu de tămăduire de boala de a nu avea ochi sufleteşti. Biserica ne arată că ochii noştri trebuie îndreptaţi spre cer pentru a-L vedea pe Dumnezeu. Biserica este spaţiul în care suntem vindecaţi de muţenie pentru că gura noastră este chemată să propovăduiască adevărul în orice împrejurare", a spus IPS Teofan. La final, au fost acordate mai multe distincţii de vrednicie persoanelor care au susţinut ridicarea Bisericii cu hramurile "Ziua Crucii" şi "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon". Cei peste 1.000 de credincioşi prezenţi la slujbă au trecut prin sfântul altar şi s-au închinat la sfânta masă. "Am venit să participăm la această slujbă de sfinţire şi să ne rugăm lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru iertarea păcatelor şi pentru sănătate. Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să ajungem", a declarat Viorica Pâslaru din localitatea Oneaga, judeţul Botoşani. "Am venit la slujba de sfinţire ca să mă rog pentru sănătatea familiei şi pentru pace în ţară", a afirmat Dumitru Ciobanu din localitatea Tudora, judeţul Botoşani. Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a citit hrisovul de sfinţire în care e amintit că piatra de temelie a bisericii târnosite a fost pusă în anul 2004 de PS Calinic Botoşăneanul, ctitorul principal fiind domnul Dumitru Munteanu, epitropul parohiei, cel care a îndrumat lucrările de execuţie. La ridicarea acestui sfânt lăcaş au mai contribuit credincioşii din parohie şi din Botoşani, precum şi autorităţile locale şi centrale. Părintele paroh Ioan Iordachi a mulţumit celor doi ierarhi pentru că au târnosit sfântul lăcaş în care slujeşte, remarcând necesitatea ridicării bisericii şi amintind de lucrările la pictură care vor fi demarate în perioada următoare.