Parohia Grădiștea, judeţul Ilfov, alături de Departamentul de tineret, a organizat de curând o activitate de toamnă, oferindu‑le copiilor un prilej de bucurie, comuniune și recunoștință față de Dumnezeu
Biserică închinată Sfinţilor Epictet şi Astion
Cu prilejul prăznuirii Sfinţilor Mucenici dobrogeni din Halmyris, Epictet şi Astion, ieri, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat, la Mănăstirea Capidava, din jud. Constanţa, slujba de sfinţire a locului pentru noua biserică închinată Sfinţilor Epictet şi Astion, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului. Credincioşii prezenţi s-au închinat moaştelor Sfinţilor Epictet şi Astion, aduse de la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, de un sobor de preoţi şi diaconi.



.jpg)
