Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica Mănăstirii Sinaia va fi resfinţită
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va resfinţi mâine, 15 august 2015, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, biserica veche a Mănăstirii Sinaia, judeţul Prahova. Cu prilejul hramului, vor fi duse în pelerinaj moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul de la Mănăstirea Căldăruşani.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată, de la ora 9:00, de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, iar de la ora 11:00, Întâistătătorul Bisericii noastre va săvârşi slujba de târnosire a locaşului de închinare. `Lucrările pe care le-am desfăşurat au început în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist. Atunci am început demersurile pentru lucrarea de restaurare a picturii interioare, precum şi pentru lucrarea de restaurare şi consolidare a exteriorului bisericii. Aşa cum am scris şi în actul de sfinţire, biserica a fost decopertată în întregime, apoi a fost desfăcut acoperişul navei şi al turlelor, a fost turnată o centură de rezistenţă şi a fost acoperită cu tablă de cupru. Pictura din interior am restaurat-o cu ajutorul restauratorului Ioan Chiriac, apoi coloanele pridvorului au fost extrase pentru consolidare şi duse într-un laborator la Alba Iulia. Aici au fost consolidate, apoi au fost aduse şi reaşezate pe locul lor. Coloanele sunt cele originale, de la 1690-1695”, ne-a explicat arhim. Macarie Bogus, stareţul Mănăstirii Sinaia.
În paralel cu lucrările executate la sfântul locaş, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost efectuate lucrări importante şi la corpul de vest al cetăţii, situat în faţa bisericii. `Am început restaurarea corpului de vest în anul 2008. Acestea au durat până în anul 2011. A fost desfăcut zidul exterior şi a fost turnată fundaţia, apoi s-a zidit la loc partea exterioară. De asemenea, s-a intervenit şi la restaurarea şi recompartimentarea tuturor camerelor”, ne-a spus arhim. Macarie.
Mănăstirea Sinaia, aşezată la poalele masivului Bucegi, către capătul de apus al tăpşanului neted dintre Valea Peleşului şi Valea Rea, a fost construită între anii 1690 şi 1695, de către spătarul Mihail Cantacuzino. `Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» din Sinaia serbează 320 de ani de existenţă. Este o mare sărbătoare şi o bucurie pentru noi, deoarece am căutat să realizăm această lucrare de restaurare şi conservare a bisericii. Sunt peste 20 de ani de istorie şi de jertfă aici, la această mănăstire”, ne-a mai spus arhim. Macarie Bogus.