De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Biserica Mănăstirii Techirghiol a fost sfinţită
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit duminică, 9 decembrie, slujba de sfinţire a bisericii noi a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Cuvios Teoctist” şi „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”. Sărbătoarea aşezământului monahal a avut loc în Anul Centenarului Marii Uniri şi la împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea stavropighiei patriarhale pe malul lacului Techirghiol de către primul Patriarh al României, Miron Cristea.
Duminică dimineaţa, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” şi „Sfântul Proroc Moise” de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor de slujitori. După citirea pericopei evanghelice a Duminicii a 27-a după Rusalii, Episcopul Tulcii a rostit un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit înţelesurile teologice ale minunii vindecării femeii gârbove de către Mântuitorul Hristos.
„În biserică avem icoana Împărăţiei cerurilor”
După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de târnosire a bisericii mari, înconjurat de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa rugătoare a unei mulţimi de credincioşi. În cuvântul de învăţătură rostit după sfinţirea bisericii, Preafericirea Sa a prezentat istoricul şi etapele construirii acestui sfânt locaş. „Ocniţele de sub acoperiş prezintă în general sfinţi români, arătând că stavropighia patriarhală pune accentul pe comuniunea sfinţilor români din toate timpurile şi din toate locurile. Pictura din interior şi exterior aduce o podoabă deosebită pentru această biserică. Zidurile rampelor de acces în biserică au fost pictate în mozaicuri având ca temă apa, de la creaţie până la Botezul Mântuitorului, ţinând seama de faptul că suntem aproape de lacul Techirghiol. Astăzi, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi cu Preasfinţitul Părinte Visarion am sfinţit această biserică în care maicile au dorit să fie totul foarte frumos. Dar să nu uităm că toate icoanele din iconostas sunt pictate de maicile pictoriţe din această mănăstire. Ele au contribuit foarte mult şi au căutat ca tot ceea ce este în această biserică să fie spre slava lui Dumnezeu, o frumuseţe din lumea aceasta care ne trimite spre frumuseţea cerească, netrecătoare. Frumuseţea bisericii de aici ne îndeamnă la slava Împărăţiei cerurilor. Toată slujba de sfinţire a unei biserici ortodoxe este slujba de sfinţire a unei noi porţi a cerului. În biserică avem icoana Împărăţiei cerurilor, în care Sfânta Treime împreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din toate timpurile ne arată fericirea şi bucuria comuniunii veşnice”, a spus Preafericirea Sa.
Distincţii pentru ctitori şi daruri pentru locaş
La final, Patriarhul României a acordat mai multe distincţii persoanelor care au contribuit la edificarea sfântului locaş. Monahia Lucia Roşu, stareţa Mănăstirii Techirghiol, a fost hirotesită stavroforă. Pentru stavrofora Semfora Gafton, proinstareţa aşezământului monahal, Preafericirea Sa a oferit Crucea Patriarhală. Victor Opaschi, secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, a primit Crucea Patriarhală pentru mireni. Diploma omagială şi medalia comemorativă au fost oferite arhitecţilor Voicu Florea, Narcis Gelal şi Iulia Cutova, mozaicarilor Alex şi Anca Costenco, precum şi persoanelor care au sprijinit ridicarea şi înfrumuseţarea în bună rânduială a acestei biserici şi a spaţiului de acces către sfântul locaş.
Patriarhul României a oferit în dar un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon pentru biserica mare a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală. Aşezate într-o raclă lucrată măiestrit în Atelierele Patriarhiei Române, sfintele moaşte au fost oferite spre folosul duhovnicesc şi sporirea în credinţă a obştii monahale şi a tuturor pelerinilor care se vor ruga cu evlavie în acest locaş. Tot pentru biserica mănăstirii, Preafericirea Sa a oferit o Sfântă Evanghelie, un Apostol, mai multe cărţi de cult, pachete cu tămâie naturală din Oman şi calendare bisericeşti pe anul 2019.
Monahia stavroforă Lucia Roşu a rostit un cuvânt de mulţumire adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi ctitorilor care s-au alăturat demersului de a zidi casă nouă lui Dumnezeu pe malul lacului Techirghiol. „Dorim să exprimăm recunoştinţa întregii obşti pentru permanenta purtare de grijă şi generozitatea arătată de Preafericirea Voastră faţă de această stavropighie patriarhală, care astăzi împlineşte 90 de ani de existenţă. Mulţumim preacuvioasei maici proinstareţe, stavrofora Semfora Gafton, care ne-a primit şi ne-a călăuzit în viaţa monahală pe aproape toate maicile din obşte, alături de neuitatul părinte duhovnic, arhimandritul Arsenie Papacioc, care ne cuprinde acum pe toţi, de sus, în iubirea sa”, a spus stareţa Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol. Obştea mănăstirii a oferit Preafericirii Sale o icoană-triptic cu scena Adormirii Maicii Domnului şi chipurile Sfântului Proroc Daniel şi Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, lucrată în atelierul de pictură al aşezământului monahal.
Viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „Emblema de Onoare a Forţelor Navale”.
Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii „Sfânta Maria”-Techirghiol, stavropighie patriarhală, a fost aşezată la 18 octombrie 2000 de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, în vremea stăreţiei stavroforei Semfora Gafton. Lucrările de zidire au început în 2003 şi s-au încheiat în 2009. În 21 noiembrie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit paraclisul de la demisolul bisericii, aşezat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi a Sfântului Proroc Moise. În biserica mare, lucrările de pictură au fost executate în perioada 2013-2016, în tehnica frescă, stil bizantin, de echipa pictorului Adrian Botea. Alături de hramul principal „Adormirea Maicii Domnului”, au fost rânduiţi ca patroni spirituali şi Sfinţii Cuvioşi Teoctist şi Daniil Sihastrul, ocrotitorii celor doi patriarhi care au ctitorit acest sfânt locaş.
După slujba de sfinţire, credincioşii au avut prilejul de a intra în Sfântul Altar al noii biserici, pentru a se închina moaştelor Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.