În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Biserică nouă la Râmnic
În Duminica a VI-a după Sfintele Paşti, a Orbului din naştere, IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfinţit locul unei noi biserici la Parohia "Băloiu - Filiala Obogeni", comuna Stoileşti, Potopopiatul Rm. Vâlcea. După slujba de sfinţire, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa deosebită a ridicării acestui sfânt aşezământ, îndemnându-i pe credincioşi să participe atât fizic cât şi material, după posibilităţi, la finalizarea lui. La eveniment au participat şi părintele protopop Alin Gherghinoiu împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de stat şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi.



.jpg)
