Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Biserică ortodoxă românească târnosită în Benidorm, Spania

Biserică ortodoxă românească târnosită în Benidorm, Spania

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 15 Septembrie 2015

Membrii Comunităţii Ortodoxe Române din oraşul Benidorm, Spania, au participat sâmbătă, 12 septembrie, la târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, şi PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, chiriarhul locului, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi de la parohiile din Protopopiatul Castellon. „La finalul slujbei de târnosire, Preasfințitul Siluan a ținut un cuvânt explicativ în care a evocat simbolistica momentelor principale ale slujbei de târnosire, iar la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică a fost explicată de Preasfinţitul Timotei, care a subliniat bucuria și încărcătura duhovnicească a zilei oferită de târnosirea bisericii de zid a Parohiei Ortodoxe Române din Benidorm. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a făcut o paralelă între biserica de zid și Biserica cea vie, accentuând că în Parohia Ortodoxă Română din Benidorm există cu adevărat o biserică vie, lucru făcut evident de faptul că mulți credincioși s-au împărtășit, dar s-au jertfit și ostenit, în frunte cu părintele paroh Cristian Chiorescu, să țină aprins focul mistuitor al râvnei pentru cele sfinte în cei 9 ani de la înființarea parohiei. Pentru strădania depusă și râvna sa, părintele paroh a primit Crucea pectorală a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, iar ctitorii și credincioșii care s-au jertfit la construcția locaşului de cult au primit diplome de ctitor sau de vrednicie. Toți credincioșii prezenți au trecut și s-au închinat prin Sfântul Altar, iar apoi au participat la agapa fră­țească pregătită de gospodinele din parohie”, a precizat pr. Vasile Pop, consilier relaţii media al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.