În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Biserica Parohiei Badon din Zalău a fost sfinţită
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, în mijlocul unui impresionant număr de preoţi, diaconi şi credincioşi, a târnosit Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Badon, Protopopiatul Zalău, şi a săvârşit Sfânta Liturghie, apoi pr. paroh Daniel Tarba a fost hirotesit iconom.
Piatra de temelie a acestui sfânt lăcaş a fost pusă la 12 noiembrie 2006, iar la 25 noiembrie 2007, prin purtarea de grijă a PS Petroniu, s-a slujit prima dată Sfînta Liturghie în interior. În 2008 s-au finalizat acoperişul şi tencuirea pereţilor din interior, iar prin jertfa familiei prim-epitropului, s-au executat un nou iconostas şi cele patru uşi ale lăcaşului. În 2009, s-au introdus curentul electric şi sistemul modern de încălzire. În 2010, s-a făcut izolaţia cu polistiren şi s-a tencuit exteriorul. De asemenea, a fost montat şi un sistem de iluminat la exterior, iar în interior, spaţiul liturgic a fost dotat cu o instalaţie de sonorizare. În 2011 s-a construit o anexă pentru lumânări, fundaţia bisericii a fost decorată, s-au executat şi lucrările de drenare a apei pluviale, turnându-se şi trotuare din beton armat. Sfânta Masă, din marmură albă, a fost pregătită pentru târnosire, fiind amenajate şi spaţiul proscomidiarului şi cel al veşmântarului. Lăcaşul de cult a fost înzestrat cu toate odoarele bisericeşti necesare, fiind pregătit pentru începerea lucrărilor de pictură. Valoarea estimativă a lucrărilor se apropie de 800.000 de lei. În Badon sunt înregistrate aproape 200 de familii care aparţin cultului ortodox.



.jpg)
