În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Biserica parohiei Bogdăneşti 1, resfinţită de Înalt Preasfinţitul Pimen
Sute de credincioşi au participat, în urmă cu două zile, la resfinţirea Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" din parohia Bogdăneşti 1, Protopopiatul Fălticeni. Sfântul lăcaş a fost reconsolidat şi înfrumuseţat, în ultimii ani, la interior şi exterior.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit duminică, 1 mai 2011, Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din parohia Bogdăneşti 1, Protopopiatul Fălticeni. Sfântul lăcaş a fost reabilitat în ultimii ani şi împodobit cu pictură nouă, fiind înlocuită şi sfânta masă. După cum ne-a relatat pr. Constantin Patrolea, protopop al Protopopiatului Fălticeni, IPS Pimen a fost aşteptat cu mare bucurie de enoriaşii din localitatea Bogdăneşti şi de soborul de preoţi. După retârnosirea lăcaşului de închinăciune a fost săvârşită Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea bisericii. IPS Pimen a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat rolul credinţei şi al îndoielii prin care trec uneori credincioşii, îndemnând la păstrarea credinţei chiar şi atunci când apar necazurile prin care, de fapt, suntem încercaţi. În cadrul Sfintei Liturghii, ierod. Florin Dimitrie Roşca, de la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" Boroaia, din judeţul Suceava, a fost hirotonit ieromonah. "A fost o zi minunată, iar credincioşii s-au bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen. Acest eveniment a fost încununarea muncii noastre pe care am depus-o la înfrumuseţarea bisericii. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a apreciat jertfa pe care oamenii au depus-o la sfântul lăcaş din parohia lor. Părintele paroh Marcel Ursuţu a primit rangul de iconom stavrofor", a relatat pr. protopop Constantin Patrolea. Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" a fost ridicată din lemn, în anul 1937, fiind sfinţită pentru prima dată în anul 1955, de către vrednicul de pomenire mitropolit Sebastian Rusan. După anul 2002, sfântul lăcaş a fost renovat integral atât la interior, cât şi la exterior. În acelaşi timp, a fost ridicată o casă praznicară, o fântână şi gardul împrejmuitor. Biserica are formă de cruce trilobară, având două turle la acoperiş, impresionând prin sculptura catapetesmei şi prin pictură. "Am simţit puterea lui Dumnezeu şi rugăciunea Înalt Preasfinţitului Pimen, care a binecuvântat şi a sfinţit munca noastră de atâţia ani", a mărturisit pr. paroh Marcel Ursuţu.