În ajun de sărbătoare, cu prilejul hramului, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, va fi susţinută conferinţa „Grija față de bolnavi: o exigență morală a
Biserica Parohiei gorjene Broşteni-Cursaru a fost resfinţită
Aproape 1.000 de credincioşi au participat sâmbătă, 19 mai, la resfinţirea bisericii din Parohia Broşteni-Cursaru, satul Ceplea, judeţul Gorj. Slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit Irineu a subliniat semnificaţia şi importanţa Bisericii în viaţa credincioşilor creştini. "Referindu-se la Biserică, Mântuitorul Hristos spune că nici porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Prin aceasta înţelegem că Dumnezeu ne-a dăruit un bun de mare preţ: Casa Sa, locul unde putem fi la adăpost de cel rău. La slujba de sfinţire spunem că: "această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o şi Sfântul Duh a sfinţit-o". Cu alte cuvinte, noi construim biserici, ridicăm troiţe şi sfinte cruci cu puterea Tatălui Ceresc, iar când chemăm episcopul şi preoţii să le întărească şi sfinţească prin puterea Fiului şi a Sfântului Duh, nu facem altceva decât să încredinţăm acest sfânt lăcaş lui Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor noastre", a încheiat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit. După slujbă, IPS Părinte Irineu şi părintele protopop Ionel Câmpeanu, de la Protoieria Târgu Jiu Sud, au primit diplome de excelenţă şi câte o icoană din partea Primăriei Plopşoru, în semn de profundă recunoştinţă. De asemenea, pentru osteneala depusă la ridicarea şi împodobirea sfântului lăcaş, preotul paroh Gheorghe Marius a primit rangul bisericesc de sachelar. Biserica din Parohia Broşteni-Cursaru, sat Ceplea, comuna Plopşor, poartă hramurile "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi a fost construită între anii 1834 şi 1836. În timpul regimului comunist a fost pusă pe lista de demolare. Pentru că se afla într-o stare avansată de degradare, sfântul lăcaş a fost rezidit din temelie în perioada 2006-2008, lucrările de pictură fiind finalizate ulterior. (Gheorghe Cioiu, Gabriela Popescu)