În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Biserica Parohiei Mărgineni II din județul Neamț, sfințită de doi ierarhi
În Duminica a 23-a după Rusalii, credincioșii din comuna Mărgineni, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii Bisericii „Buna Vestire” din localitate. Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Numeroși credincioși s-au adunat duminică dimineață la Biserica „Buna Vestire” din Mărgineni pentru a lua parte la sfințirea lăcașului de închinare.
După întâmpinarea celor doi ierarhi, clericii au mers în procesiune în jurul bisericii, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu agheasmă. În continuare, cei prezenți s-au îndreptat spre interiorul bisericii, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.
După târnosirea bisericii, soborul slujitor și credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită la un Altar amenajat în curtea sfântului lăcaș.
Cuvântul de învățătură din cadrul slujbei a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, care a explicat cum Îl putem cunoaște pe Hristos: „Hristos ne dă posibilitatea de a-L cunoaște în primul rând prin Evanghelie, în viața de zi cu zi. Nu trebuie să ne mulțumim să ascultăm Evanghelia numai o dată pe săptămână, la biserică. Evanghelia este cuvântul lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu și Acesta dorește să o cunoaștem în fiecare zi. Și aceasta o putem face în fiecare zi în familiile noastre, care sunt «mica biserică». Îl putem cunoaște, de asemenea, prin rugăciunea personală, prin rugăciunea la biserică sau în familie. Îl putem cunoaște pe Hristos, de asemenea, prin Sfintele Taine, spovedindu-ne cât mai des posibil. Îl putem cunoaște pe Hristos prin Sfânta Împărtășanie, de asemenea prin grija pe care o putem avea față de surorile și frații noștri și cei neajutorați”.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a vorbit celor prezenți despre importanța bisericii: „Unde trăim noi cel mai adânc, mai înălțător și mai cuprinzător această taină a iubirii lui Dumnezeu prin Iisus Hristos? Unde simțim noi că Dumnezeu ne face vii prin Iisus Hristos? Care este locul unde Dumnezeu ne ridică și ne zidește? Toate acestea se fac prin citirea Sfintei Scripturi, prin rugăciuni, prin spovedanie și mai ales prin dumnezeiasca euharistie care se săvârșește în biserici, se săvârșește în biserici sfințite, cu toate cele pe care le-ați văzut în dimineața aceasta, cele din jurul bisericii și cele din Sfântul și Dumnezeiescul Altar: Sfânta Masă, prelungirea mormântului Domnului nostru Iisus Hristos”.
Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată a tuturor eforturilor depuse la lucrările de zidire a sfântului lăcaș, preotul Mihai Daniel Voicu a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care
s-au implicat în lucrările de zidire și înfrumuseţare a bisericii ierarhul le-a acordat diplome și distincții de vrednicie.