Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Biserica „Sfântul Elefterie“ din Bucureşti şi-a sărbătorit hramul
Ieri, 15 decembrie, când Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Mucenic Elefterie, episcopul Iliriei, mulţi credincioşi şi-au dat întâlnire la Biserica "Sfântul Elefterie" din Bucureşti. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în fruntea căruia s-a aflat Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Biserica, deşi mare, s-a dovedit neîncăpătoare din pricina credincioşilor care au venit în număr mare pentru a se închina la părticica din cinstitele moaşte ale Sfântului Elefterie şi a înălţa o rugăciune azi, de ziua sfântului. Credincioşii prezenţi au avut prilejul să participe şi la hirotonia întru diacon a teologului Octavian Stroea.
"În această zi, la jumătatea lunii decembrie, în mijlocul Bucureştilor, această biserică se îmbracă în haine de sărbătoare, deoarece astăzi facem pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie ale cărui sfinte moaşte se află spre închinare în acest sfânt lăcaş, într-o frumoasă raclă lucrată în argint şi în aur. Mărturisirea Sfântului Mucenic Elefterie ne întăreşte şi pe noi în credinţă şi este un îndemn pentru fiecare dintre noi ca să ne cunoaştem credinţa aşa cum a cunoscut-o Sfântul Elefterie încă de când era copil. Să mărturisim această credinţă aşa cum a mărturisit-o el! Şi putem mărturisi credinţa noastră prin faptele noastre, venind aici, în sfânta biserică, cerând ajutorul sfinţilor şi căutând să ne împărtăşim de harul dumnezeiesc pe care îl putem lua la Sfânta Liturghie sau prin intermediul Sfintelor Taine", a spus Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul. Atmosfera de sărbătoare a început încă din seara zilei precedente, când a fost săvârşită slujba Privegherii, cu Litia şi Acatistul sfântului ocrotitor al parohiei. "A fost o slujbă deosebită, frumoasă, cu foarte multă lume şi toţi au fost mulţumiţi. După Sfânta Liturghie, am săvârşit slujba Parastasului pentru cei adormiţi dintre ctitorii bisericii, iar apoi membrii Consiliului Parohial au împărţit celor care au participat la slujbă câte un pachet cu alimente", a declarat părintele Valer Ulican, parohul Bisericii "Sfântul Elefterie".