Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Biserica „Sfântul Nicolae - Brânduşa“ sprijină copiii bolnavi
Biserica "Sfântul Nicolae - Brânduşa" din Craiova a găzduit duminică, 8 aprilie, o expoziţie de felicitări, ouă încondeiate şi ornamente de Paşti. Banii obţinuţi din vânzarea acestor obiecte vor fi folosiţi pentru ajutarea copiilor bolnavi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. (Gabriela Popescu)



.jpg)
