În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Biserica „Sfântul Spiridon” din Ploieşti şi-a sărbătorit ocrotitorul
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat sâmbătă, 12 decembrie 2015, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Spiridon” din Ploiești, Protoieria Ploieşti Nord, informează basilica.ro. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Adrian Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploieşti Nord, şi pr. Dionis Tătulescu, parohul bisericii.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa Sfântului Ierarh Spiridon, îndemnându-i ca în această perioadă a Postului Naşterii Domnului să intensifice rugăciunea, să se pregătească pentru a primi Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei, dar şi la săvârşirea multor acţiuni social-filantropice, prin aceasta aducând în viaţa lor una dintre virtuţile Sfântului Spiridon. La final, pr. protoiereu Adrian Matei i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru vizita şi slujirea arhierească la această sărbătoare, menţionând şi faptul că acestea au ajutat la întărirea credinţei enoriaşilor şi a sporit dragostea lor faţă de Biserică şi neam.
Biserica „Sfântul Spiridon” din Protoieria Ploieşti Nord a fost zidită între anii 1850 şi 1854 şi a aparținut breslei cavafilor, pielarilor şi cizmarilor. Parohia desfăşoară în prezent o bogată activitate social-filantropică.