La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Biserici din Moldova închinate Sfântului Mucenic Dimitrie
Biserica Ortodoxă îl cinsteşte mâine, 26 octombrie 2014, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei acest sfânt are mai multe biserici pe care le ocroteşte şi care vor îmbrăca straie de sărbătoare.
Sfârşitul lunii octombrie din fiecare an este prilej de bucurie pentru credincioşii Bisericii noastre, întrucât pe 26 octombrie îl serbăm pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, care a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu între anii 284-311. Acest sfânt mucenic se bucură de o mare evlavie în rândul clerului şi credincioşilor din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cinstea lui fiind ridicate multe biserici. Două biserici reprezentative din Iaşi îl serbează mâine pe Sfântul Dimitrie: Biserica „Sfântul Dimitrie“ - Balş şi Biserica „Sfântul Dumitru“ - Misai. Un alt sfânt locaş, ocrotit de Izvorâtorul de Mir, se află în cadrul Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din cartierul ieşean Tătăraşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2. Capela batalionului serbează anul acesta zece ani de când a fost sfinţită. La iniţiativa părintelui Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri“ din Iaşi, în luna septembrie a acestui an au fost organizate mai multe manifestări religioase, militare şi filantropice. Biserica „Sfântul Dimitrie“, ctitorie a lui Ioan şi Maria Mavromati de la 1837, din Botoşani, îmbracă mâine straie de sărbătoare. Hram va fi şi la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava, unde, de doi ani se află spre închinare o copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos. După cum ne-a relatat pr. Justinian Cojocar, slujitor la acest sfânt locaş, în această seară se vor sluji Acatistul şi Vecernia, iar mâine-dimineaţă, Utrenia va fi urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastas. Hram va fi mâine în Câmpulung Moldovenesc la Biserica „Sfântul Dumitru“, iar în Bacău îşi va cinsti ocrotitorul Biserica „Sfântul Dumitru“ - Narcisa. Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Bârlad şi Biserica „Sfântul Dumitru“ din Huşi îşi vor cinsti ocrotitorii.