După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Biserici şi localităţi ialomiţene în monografii
Două alte lucrări apărute cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, completează seria monografiilor bisericilor şi localităţilor din eparhie. Este vorba despre lucrările „Biserica Naşterea Maicii Domnului din Livedea-Ialomiţa“ şi „Lilieci - Ialomiţa, trecut şi prezent“.
Ambele volume reactualizează prezenţa istorică a unor aşezăminte bisericeşti şi vetre de veche trăire ortodoxă din Bărăganul ialomiţean, cu ctitorii, slujitorii lor de peste timp, cu credincioşii şi cu viaţa lor „prinsă“ în documentele vremii. Primul volum este realizat de preoţii Ştefan Popescu şi Adrian Lucian Scărlătescu, cel de-al doilea părinte semnând, împreună cu părintele paroh Alin Constantin Partenie, şi monografia localităţii Lilieci. (Dumitru Manolache)



.jpg)
