În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Botezul Domnului la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău
La praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. În continuare, potrivit rânduielii bisericești, a fost oficiată slujba Sfințirii Mari a apei, la care au participat numeroși credincioși, care, conform tradiției, au fost stropiți de către Preasfințitul Părinte Petroniu și preoții slujitori cu agheasmă mare, sărutând Sfânta Cruce și primind anafură. Cei prezenți au dus, apoi, agheasma mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la Odovania praznicului.
De asemenea, tot în ziua praznicului Botezului Domnului a anului 2022, lăcașul de cult a primit și cel de‑al doilea hram, luându‑l ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului.
La final, pr. Mihai‑Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, a mulțumit ierarhului pentru vizita făcută în parohie.
Din anul 2014, parohul acestei comunităţi de credincioşi este pr. Claudiu Nechita, consilier social‑filantropic al Episcopiei Sălajului.



.jpg)
