Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Brâul Maicii Domnului a ajuns la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală
Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală își va sărbători hramul de iarnă marți, 6 decembrie, când va fi cinstit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Credincioșii care trec pragul lăcașului de închinare bucureștean au bucuria de a participa, în perioada 4-7 decembrie, la un bogat program liturgic, prilejuit și de aducerea în pelerinaj, pentru prima oară, a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.
În dimineața zilei de duminică, 4 decembrie, cinstitul odor al Născătoarei de Dumnezeu a ajuns la biserica de la kilometrul 0 al Capitalei, soborul de slujitori al sfântului lăcaș, în frunte cu părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru, întâmpinând delegația din Grecia. Brâul Maicii Domnului a fost apoi așezat în interiorul lăcașului de rugăciune spre închinarea credincioșilor, alături de mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae. A urmat săvârșirea slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii. În după-amiaza aceleiași zile au fost oficiate slujba Paraclisului Maicii Domnului și a Vecerniei.
În dimineața zilei de luni vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30, iar de la ora 17:00, Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae și Vecernia cu Litie. Marți, 6 decembrie, în ziua hramului, va fi oficiată slujba Utreniei de la ora 8:00, iar de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tot de la ora 17:00 vor fi săvârșite marți Acatistul Maicii Domnului și Vecernia. Miercuri, 7 decembrie, în ultima zi a manifestărilor prilejuite de hramul de iarnă al parohiei, vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30, iar de la ora 17:00, Acatistul Brâului Maicii Domnului și slujba Vecerniei. Delegația greacă va pleca spre Mănăstirea Kato Xenia cu brâul Maicii Domnului la ora 22:00. Credincioșii bucureșteni și pelerinii iubitori de sfinți sunt așteptați să aducă cinstire Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Nicolae în fiecare din aceste zile, până la ora 22:00.






.jpg)
