Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurie duhovnicească la Caransebeş
La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, noua Catedrală episcopală din Caransebeş şi-a prăznuit ocrotitorul. Odată consacrată slujirii liturgice, la 12 septembrie 2010, Catedrala episcopală din Caransebeş a primit, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un al doilea hram, ocrotitorul catedralei devenind Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Această prăznuire, care s-a adăugat hramului tradiţional, "Învierea Domnului", reprezintă un reper duhovnicesc de mare importanţă pentru eparhia Banatului de munte, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, alături de Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş fiind ocrotitorii Banatului.
În ziua praznicului, a avut loc la Caransebeş procesiunea cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, de la Reşedinţa episcopală la noua catedrală, unde s-a înconjurat lăcaşul de cult cu sfintele moaşte, apoi un sobor de ierarhi, alcătuit din IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în prezenţa lucrătoare a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, precum şi numeroşi credincioşi.
Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: "Prorocii în Vechiul Testament erau învăţătorii poporului; oamenii erau cuprinşi de păcat, Duhul Sfânt era departe de ei, dar prorocii, oameni aleşi din popor, primeau darul Sfântului Duh pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Oamenii se înrăiseră atât de mult, încât prorocii strigau şi ziceau: Ascultă, Israele, boul şi asinul care se apleacă lesne mă cunoaşte pe Mine, zice Domnul. Dar tu, Israele, fiii cei aleşi de Dumnezeu, voi nu mă cunoaşteţi pe Mine! Aşa veneau profeţii şi rosteau cuvântul lui Dumnezeu, ca să izbăvească poporul de la rătăcirea idolilor. Între prorocii pe care Dumnezeu i-a trimis, singurul proroc care mai trăieşte şi astăzi cu duhul este Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. El a fost alesul lui Dumnezeu în perioada cea mai grea a poporului Israel, când regele Ahab şi-a luat soţie păgână, din fiicele Sidonului, pe Izabela. Această femeie l-a dus pe soţul său, Ahab, dar şi întreg poporul la pierzare, pentru că a adus pe zeul Baal şi pe alte zeităţi mai mici, nişte statui pe care le-a aşezat spre închinare, iar tot poporul naiv şi care nu înţelegea voia lui Dumnezeu începuse să se închine acestor zeităţi. Sfântul Ilie este marele proroc care nu şi-a sfârşit misiunea sa, este prorocul care trăieşte în ceruri cu trupul, alături de Sfântul Enoh, dreptul care a fost ridicat de Dumnezeu în vremea potopului, iar în mijlocul lor se află Maica Domnului cea ridicată cu trupul la cer".
Ţinând seama de faptul că în acest an se prăznuieşte pentru prima dată ocrotitorul Catedralei episcopale, în perioada 19-20 iulie, prin binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, au fost aduse în Episcopia Caransebeşului moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, de către o delegaţie condusă de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care ne-a mărturisit: "La invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, am venit cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul la Catedrala episcopală din Caransebeş, după ce ieri, în ajunul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, am poposit la Mănăstirea Vasiova. Este o legătură de suflet între Sfântul Proroc Ilie şi Sfântul Grigorie Decapolitul, doi mărturisitori ai Dumnezeului celui adevărat, doi sfinţi ai Bisericii noastre, făcători de minuni, şi doi sfinţi care aduc ploaia atunci când noi ne rugăm cu credinţă şi nădejde lui Dumnezeu, ca să reverse darurile sale cele bogate asupra noastră. Ne bucurăm, pentru că toţi credincioşii din Caransebeş şi din Episcopia Caransebeşului cinstesc în mod deosebit în aceste zile pe Sfântul Grigorie Decapolitul şi nădăjduim că rugăciunile lor vor fi ascultate. Sfântul Grigorie să ajute tuturor şi să ne învrednicească pe toţi de bucuria comuniunii cu sfinţii Preasfintei Treimi".
La final, PS Lucian a precizat: "După ce anul trecut s-a târnosit această măreaţă Catedrală a Banatului de munte, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iată, la un an, suntem împreună la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, deoarece Catedrala noastră "Învierea Domnului", de anul trecut, a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi un al doilea hram, sărbătoarea de astăzi, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Sfântul Vechiului Testament, care este cinstit şi în Noul Testament şi este adjudecat de către noi toţi ca Înaintemergător al celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos. Catedrala noastră a primit un al doilea hram şi pentru faptul că anul trecut am avut centenarul instalării, ca episcop al Caransebeşului, a celui care va deveni, după arhipăstorirea acestei eparhii, mitropolit primat şi primul patriarh al României. Este vorba despre episcopul instalat la Caransebeş în anul 1910, Elie Miron Cristea. De aceea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ales un al doilea hram al catedralei noastre, pentru că primul patriarh al României, episcop al Caransebeşului aproape zece ani, a purtat numele Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Se cuvenea ca la primul hram festiv, al catedralei recent târnosite, să avem un odor de mare preţ în catedrala noastră, spre închinare şi binecuvântare. Este vorba de aducerea în premieră în Mitropolia Banatului a moaştelor Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul, moaşte care de sute de ani sunt puse la închinare în biserica mare a Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului".