Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Bucurie pentru credincioşii din Alicante, Spania
Zilele trecute au marcat un eveniment deosebit pentru Parohia ortodoxă română "Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni", care a sărbătorit un an de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, la care au participat, alături de părintele paroh Claudiu-Florin Avram, alţi doi slujitori din Protopopiatul Castellon, părintele Cristian Toderici de la Parohia ortodoxă română Elche şi părintele Ovidiu Semerean, de la Parohia ortodoxă română Torrevieja. Alături de ei au fost şi o mulţime de credincioşi din Alicante, dornici să participe la momentul aniversar.
Au fost înălţate rugăciuni pentru cei care sunt bolnavi trupeşte, dar şi pentru iertarea păcatelor şi sănătatea sufletească a tuturor celor care au sprijinit această parohie. "Nădăjduim că Dumnezeu va spori lucrarea de mântuire a turmei Sale întru mulţi ani şi că va trimite putere de sus românilor care muncesc pe aceste meleaguri, departe de casă şi de cei dragi ai lor", a spus părintele Claudiu-Florin Avram. Având în vedere creşterea tot mai mare a numărului românilor ortodocşi din Alicante, Preafinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, a hotărât înfiinţarea Parohiei ortodoxe române "Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni - Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu", sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă Română la 12 noiembrie, în Alicante, Protopopiatul Castellon, Spania, începând cu data de 1 octombrie 2010. Începutul a fost greu şi anevoios, ca al tuturor parohiilor ortodoxe române care funcţionează pe teritoriul Spaniei, dar în urma stăruinţelor parohului, a credincioşilor şi a unei ample campanii publicitare, astăzi, Parohia Ortodoxă Română din Alicante îşi face simţită prezenţa în viaţa socială a românilor de aici şi organizează o mulţime de activităţi spiritual-culturale.



.jpg)
