Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurie pentru românii ortodocşi din Norwich
Sfârşitul anului 2010 a fost unul plin de bucurie pentru românii ortodocşi din oraşul Norwich din nord-estul Angliei, deoarece în preajma Crăciunului a avut loc inaugurarea oficială a Parohiei ortodoxe române "Sfânta Muceniţă Filoteea şi Cuviosul Beda".
Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu un sobor de preoţi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii precum şi a botezului micuţei Filoteea, fiica părintelui paroh Liviu Barbu, potrivit paginii de internet a parohiei, www.bornea.co.uk. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, felicitând pe părintele paroh. La invitaţia comunităţii româneşti din oraşul Norwich, la slujba religioasă de inaugurare a parohiei ortodoxe române din această localitate a participat şi ambasadorul României în Marea Britanie, Excelenţa Sa Ion Jinga. "Botezul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, aşa cum se făcea în Biserica primară. La finalul slujbei, cei care au participat au fost invitaţi la o gustare pregătită după Sfânta Liturghie", a declarat părintele paroh Liviu Barbu. În cadrul întrevederii cu membrii comunităţii, care a avut loc după ceremonie, ambasadorul Jinga s-a adresat celor prezenţi, felicitându-i pentru iniţiativa de a crea o parohie românească în oraş, "dovadă că românii încep să prindă rădăcini şi la Norwich", i-a încurajat să îşi dezvolte spiritul de solidaritate şi să se integreze în comunitatea locală de o manieră care să le asigure respectul şi simpatia prin statutul diplomatic. IPS Iosif a salutat prezenţa ambasadorului României la eveniment, remarcând că aceasta se înscrie deja într-o tradiţie care a debutat în anul 2008, ca, de câte ori este posibil, ambasadorul şi mitropolitul să fie împreună în mijlocul comunităţilor de români din Marea Britanie, confirmând astfel sprijinul şi atenţia pe care autorităţile statului român şi reprezentanţii spiritualităţii ortodoxe române le acordă cetăţenilor care trăiesc în afara graniţelor. Comunitatea românească din Norwich şi împrejurimile acestui oraş este de dată recentă, fiind estimată la câteva sute de persoane. "În primul an de slujire au fost schimbate mai multe locaţii, am slujit într-o fostă biserică anglicană folosită ca centru de ajutorare a celor fără locuinţe, apoi vara trecută, în Hedenham, în locuinţa cuiva, vara în grădină, iar când a venit frigul în camera din faţă, transformată într-o capelă îmbietoare la rugăciune. După multe peregrinări, am găsit un lăcaş de închinăciune, o biserică deosebit de frumoasă dedicată Sfântului Clement Romanul, cea mai veche din oraşul Norwich. Suntem bucuroşi că am reuşit să închiriem această biserică pentru uzul exclusiv al comunităţii noastre", a declarat părintele paroh Liviu Barbu.