Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Bucurie și binecuvântare la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Strășeni
Marți, 6 mai, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, conform calendarului neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Strășeni, împreună cu sobor de preoți și diaconi din cuprinsul eparhiei și din Protopopiatul Iași II, Arhiepiscopia Iasilor.
Preasfințitul Părinte Veniamin a adus, cu acest prilej, un fragment din moaștele Sfântului Gheorghe de la Centrul eparhial, care a fost așezat în biserică spre închinarea credincioșilor.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Simion Botnari a fost hirotesit citeț, iar ierom. Serafim Papuc a fost hirotesit protosinghel.
La chinonic, pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care a suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian, evidențiind credința, curajul și bărbăția sa.
În cuvântul rostit la final, Preasfinția Sa a vorbit despre idealul sfințeniei, subliniind lucrarea minunată a lui Dumnezeu prin sfinții Săi. Printre cei care L-au mărturisit pe Domnul Hristos cu prețul vieții este și Sfântul Gheorghe, la care credincioșii din această zonă au o evlavie aparte.
La finalul Sfintei Liturghii, Corala „Dionisie Marin” a preoților din Protopopiatul Iași 2, care a dat răspunsurile la strană, a susținut un concert cu cântări din perioada Postului Mare și din slujba Sfântului Gheorghe.
În continuare, pr. arhim. Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Iași, a susținut o conferință despre familie, pentru tinerii din orașul Strășeni.



.jpg)
