Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Bucurii duhovnicești la Mănăstirea Hadâmbu
Mănăstirea ieșeană Hadâmbu a sărbătorit marți, 1 octombrie, unul din hramuri - „Acoperământul Maicii Domnului~, în mijlocul obștii păstorite de arhimandritul Nicodim Gheorghiță aflându-se Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, care a săvârșit Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele profesor Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, care a arătat semnificaţia sărbătorii prăznuite. Preasfinţitul Părinte Antonie și-a exprimat bucuria de a reveni la Mănăstirea Hadâmbu, un loc plin de har şi de binecuvântare, unde se simte prezenţa Maicii Domnului prin icoana sa făcătoare de minuni, aflată în biserica-monument a aşezării monahale. De asemenea, Preasfinţia Sa a apreciat evlavia pe care pelerinii care ajung în Dealul Mare o au faţă de sfintele slujbe din miez de noapte, la care participă mereu alături de obştea de la Mănăstirea Hadâmbu. La final, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel pentru că a rânduit hramul „Acoperământul Maicii Domnului” pentru noua biserică a Mănăstirii Hadâmbu, precum şi Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a binecuvântat ca PS Antonie să slujească Sfânta Liturghie. De asemenea, a mulțumit Episcopului de Bălţi, soborului mare de preoţi şi credincioşilor care s-au ostenit să vină la slujbă.



.jpg)
