Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Bucurii duhovniceşti pentru copiii de la Grădiniţa Nr. 11
Copiii din Grădiniţa Nr. 11 "Floare de colţ" din Craiova au primit vizita preoţilor, care au oficiat slujba de sfinţire a sălilor de clasă. Cu acest prilej, micuţii au primit Sfânta Împărtăşanie, au rostit poezii şi au cântat alături de educatoare.
Între unităţile de învăţământ preşcolar din Craiova, partenere în proiectele iniţiate de Arhiepiscopia Craiovei prin fundaţia "Cuvântul care zideşte", un loc de frunte îl ocupă Grădiniţa Nr. 11 "Floare de colţ". Pentru copiii şi educatorii de aici luna octombrie are o semnificaţie cu totul aparte, fiind legată, după tradiţie, de sfinţirea anuală a locaţiei. De data aceasta, momentul ales pentru desfăşurarea evenimentului a fost aşezat în acord cu apropierea prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul oraşului şi al Catedralei mitropolitane. Aşa se face că marţi, 23 octombrie, educatoarele grădiniţei, în frunte cu Marilena Vidraşcu, directoarea instituţiei, au făcut apel la preoţii Mihail Scorbură şi Adrian Sprâncenatu, slujitori la paraclisele mitropolitane din Craiova, pentru a sfinţi imobilul şi pentru a-i împărtăşi pe cei mici. În schimb, copiii au pregătit un frumos program artistic, în cadrul căruia au rostit rugăciuni, au spus poezii şi au cântat. Parteneriat educaţional Activitatea Grădiniţei "Floare de colţ" se încadrează în primul rând în tradiţia anuală, regăsindu-se totodată consemnată în parteneriatul "Suflet curat", încheiat între unitatea de învăţământ şi fundaţia de tip ONG "Cuvântul care zideşte". "Este foarte important ca la început de an bisericesc să ne curăţim sufletul şi locul în care ne desfăşurăm activitatea. Iată de ce de fiecare dată grădiniţa noastră a avut bucuria de a primi în sânul ei pe preot, fiind curăţită prin slujba de sfinţire. Mai mult decât atât, copiii noştri primesc Sfânta Împărtăşanie pentru a creşte mari, înţelepţi şi sănătoşi", a spus Marilena Vidraşcu, educator în cadrul Grădiniţei 11. Despre celelalte activităţi desfăşurate alături de fundaţia "Cuvântul care zideşte", Cristina Stamatoiu, directoarea ONG-ului, a spus: "Avem deja o tradiţie în colaborarea cu Grădiniţa "Floare de colţ". În baza parteneriatului încheiat, derulăm activităţi de socializare, catehizare, dar şi activităţi cu caracter cultural-educativ. Astfel, îndrumaţi de doamnele educatoare, copiii participă frecvent la festivalurile organizate de fundaţie cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi Paşti". "Tinerii sunt viitorul Bisericii" Apropiat al celor mici, preotul Mihail Scorbură este iniţiatorul a numeroase proiecte şi parteneriate cu mai multe grădiniţe din Craiova. Prin întregul său demers, dar şi prin activitatea pe care o desfăşoară drept coordonator al grupului parohial "Tinerii Maicii Domnului" de la Paraclisul mitropolitan "Sfântul Gheorghe Vechi" din Craiova, preotul Mihail a reuşit să implementeze cu succes numeroase proiecte şi activităţi catehetice. "Copiii sunt cea mai sigură investiţie a Bisericii. Fără ei nu putem privi în viitor, nu putem fi siguri că lăcaşurile noastre de închinare vor fi la fel de efervescente. De aceea încercăm ca, prin tot ceea ce facem, să semănăm în sufletele lor iubirea de Dumnezeu şi de valorile ortodoxiei noastre", a mărturisit preotul Scorbură.