În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Buna Vestire este mărturisirea dreptei credinţe în coborârea lui Dumnezeu pe pământ“
Credincioşii din mai multe parohii ieşene s-au rugat împreună în ajunul hramului Bisericii „Buna Vestire“ din Iaşi. Vecernia unită cu Litia a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi.
Biserica „Buna Vestire“ din Iaşi a fost neîncăpătoare duminică seara de numărul mare de credincioşi care au participat la Vecernia unită cu Litia, prilejuită de hramul acestui sfânt lăcaş. Slujba a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au făcut parte mai mulţi părinţi de la Centrul eparhial Iaşi şi de la parohiile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al parohiei „Buna Vestire“. La final, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a remarcat că ziua de 24 martie a fost una cu totul deosebită pentru Biserica noastră, întrucât s-a serbat Duminica Ortodoxiei. Părintele protopop Toma Gradinaciuc a adăugat că pentru parohia „Buna Vestire“ din Iaşi este o mare bucurie pentru că la sărbătoarea din ajunul hramului a slujit Înalt Preasfinţitul Teofan. A urmat cuvântului părintelui Iulian Necula, consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. „În decursul anilor, aşa cum am văzut în arhiva bisericii şi la părintele Constantin Barna, căruia i-am succedat, hramurile parohiei au fost întotdeauna prilej de mare sărbătoare. Înainte de 1989 părintele Constantin Barna organiza aici unul dintre cele mai frumoase hramuri. Ca cel care îl succed, am datoria de a duce pe mai departe ceea ce părintele a lucrat pentru ca Maica Domnului să fie lăudată în această biserică pe care o ocroteşte. Bucuria noastră este mare astăzi (n.r. duminică) pentru că hramul este trăit deplin prin prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan“, a spus pr. paroh Iulian Necula. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a amintit în cuvântul de învăţătură rostit că sărbătoarea Bunei Vestiri este mărturisirea cea dreaptă a Mântuitorului Hristos. „Ortodoxia este credinţa dreaptă în Fiul lui Dumnezeu. La plinirea vremii, prin bunăvoinţa Tatălui Ceresc, prin adumbrirea Duhului Sfânt, Mântuitorul coboară în pântecele Fecioarei Maria în ziua Bunei Vestiri. Buna Vestire este mărturisirea dreptei credinţe în coborârea lui Dumnezeu pe pământ şi în nădejdea urcării omului la cer. Maica Domnului devine sălaş binecuvântat, cer, chivot şi disc în care se aşază Hristos Domnul. De pe 25 martie până pe 25 decembrie Biserica Îl sărbătoreşte pe Hristos din pântecele Fecioarei Maria, care aşteaptă să se nască, să vieţuiască printre oameni, să ia asupra Lui păcatele lor, să le ţintuiască pe cruce, să moară şi să învieze pentru ei, pentru a-i ridica de-a dreapta Tatălui Ceresc“, a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înalt Preasfinţitul Teofan şi-a exprimat bucuria de a fi alături de soborul preoţilor şi de credincioşi la hramul Bisericii „Buna Vestire“ din Iaşi. Sărbătoarea hramului a continuat ieri-dimineaţă cu Agheazma mică, Acatistul Bunei Vestiri, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori.