Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Burse de studiu pentru liceenii din judeţul Buzău
Pentru al treilea an consecutiv, Centrul cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău oferă 26 de burse lunare, în valoare de 300 de lei fiecare, liceenilor din judeţ cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu o situaţie materială precară.
Luni, 30 martie 2015, la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău s-a întrunit comisia de evaluare pentru acordarea burselor de studiu. Candidaturile au fost jurizate de profesori de la mai multe licee buzoiene şi de reprezentanţi ai sponsorilor acestui proiect educaţional. La întâlnire a participat şi Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a acordat binecuvântarea pentru acest proiect educaţional.
„Am constatat că profesorii din această comisie au analizat cu foarte multă acrivie rezultatele obţinute la învăţătură, în anul precedent, de către elevi de liceu şi chiar studenţi. Este un lucru îmbucurător că cei mai mulţi au înregistrat performanţe. În cele din urmă, din 52 de elevi care au depus dosare pentru obţinerea bursei de studiu au fost selectaţi 26. Este foarte important că o fundaţie care funcţionează pe lângă Biserica «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din municipiul Buzău se gândeşte şi la copiii cu rezultate bune la învăţătură, dar care se confruntă cu probleme sociale“, a declarat Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian. Aceste proiect de ajutorare urmăreşte implicarea elevilor recompensaţi pentru rezultate bune şcolare în acţiuni filantropice, de ajutorare a semenilor. „De anul viitor vom încerca să luăm în consideraţie şi adeverinţele de voluntariat ale liceenilor, pentru că încercăm să îi determinăm pe tineri să participe la astfel de acţiuni. Dacă nu au posibilitatea să ajute pe cineva din punct de vedere material, pot în timpul lor liber, în vacanţe, să se implice în acţiuni de ajutorare a semenilor. Au obţinut burse elevi de la majoritatea liceelor din oraşele Buzău, Râmnicu Sărat şi din Pogoanele“, a spus părintele profesor dr. Gheorghe Sava-Popa, preşedintele Centrului cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“. Acest proiect urmăreşte evoluţia educaţională şi profesională a liceenilor pe o perioadă mai îndelungată decât studiile liceale. „Ne exprimăm speranţa ca tinerii care accesează programele asociaţiei noastre să rămână consecvenţi crezului lor personal şi proiectelor profesionale pe care ni le-au împărtăşit în eseurile lor, să promoveze, atunci când este oportun, suportul de care se bucură din partea Bisericii Ortodoxe Române şi să rămână încrezători în demersul consecvent de educaţie şi formare spirituală al bisericii locale“, a explicat părintele profesor Cristian Marius Dima, vicepreşedintele Centrului cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“.
Bursele vor fi acordate începând din această lună, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii, în cazul unor rezultate remarcabile la studiu, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
Lista beneficiarilor poate fi consultată pe pagina de internet a centrului: ccfcuvioasaparascheva.ro, şi pe cea a Seminarului Teologic din Buzău: seminarulteologicbuzau.ro/programe_filantropice.html.