Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Buticul cu lavandă”, în sprijinul micuței Elisabeta
Elisabeta Platon, o fetiță de 5 ani din satul Soci, comuna Borca, județul Neamț, cel de-al optulea copil al unei familii de preot, are nevoie urgentă de ajutorul nostru. Copila a fost diagnosticată cu scolioză congenitală gravă, iar speranța ei se află în Viena, la o clinică medicală specializată pe probleme de ortopedie. Din cauza costurilor mari, comunitatea on-line s-a mobilizat deja într-o campanie de fundraising și diverse inițiative locale își oferă serviciile și produsele pentru a contribui la această acțiune filantropică. Cei de la „Buticul cu lavandă” și-au propus ca în această perioadă să vândă buchete de lavandă pentru a o sprijini pe Elisabeta.
„Tot profitul nostru merge spre ea, deoarece are nevoie urgentă de operație în Austria. «Buticul cu lavandă» vrea să aducă în casă prospețimea unei zilei de august pe toată perioada anului. Lavanda, bine cunoscută pentru toate proprietățile ei, este materia primă a aranjamentelor noastre. Ne bucurăm să spunem că avem furnizori locali pe care îi susținem și care ne oferă o calitate superioară, iar noi în schimb suntem tare mândri să îi susținem. Hai și tu cu noi într-o lume parfumată, într-o lume care crede în bine și în ceva mai mult decât e la vedere!”, este mesajul postat pe Facebook de „Buticul cu lavandă”.
Buchetele de lavandă se realizează în funcție de buget și de preferințe. Puteți comanda produsele la numărul de telefon/WhatsApp: 0751.390.088 (Raluca Cazac) sau pe e-mail raluca_cazac@yahoo.ro.



.jpg)
