În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Campania „Ajutor pentru elevi” în două parohii prahovene
În apropierea începerii noului an școlar, voluntarii Catedralei Naționale au organizat sâmbătă, 2 septembrie 2023, campania „Ajutor pentru elevi” în două parohii prahovene din localitățile Băltița și Cocorăștii Colț. În cadrul acțiunii, 52 de elevi proveniți din familii defavorizate au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite.
În campanie sunt înscriși elevi din județele Ilfov și Prahova care, pe parcursul unui an calendaristic, vor beneficia de sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale în ceea ce privește accesul la educație, prin oferirea celor necesare desfășurării optime a activităților școlare. „Toți copiii merită să fie fericiți. Bucuria pe care au transmis-o aceşti copii la primirea darurilor ne-a întărit încă o dată convingerea că dăruind vom dobândi. A fost o activitate cu totul aparte deoarece i-am avut alături și pe propriii noștri copii, care și-au dorit să vină și să ofere chiar ei aceste daruri. Copiii trebuie să învețe de mici să dăruiască, să ofere dragoste aproapelui și să înțeleagă că este important să fii voluntar, să îți ajuți aproapele necondiționat, fără a aștepta ceva în schimb. Cred că astăzi a fost o importantă lecție și pentru micii voluntari”, ne-a transmis Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale.
Scopul unor astfel de acțiuni constă în prevenirea excluziunii sociale și a abandonului școlar în situațiile de risc, precum și încurajarea performanței școlare. „Activitatea de astăzi a bucurat foarte mult copiii din Parohia Băltița, deoarece mulți dintre ei nu au posibilități financiare deosebite. Unii au părinții plecați în străinătate și locuiesc doar împreună cu bunicii. Astfel că ghiozdanele oferite de voluntarii
Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului înseamnă un dar deosebit pentru ei. Voluntarii sunt un exemplu deosebit pentru acești copii, deoarece a fi voluntar înseamnă a-ți rupe din timpul tău liber. Fiecare dintre noi avem responsabilități, avem familii, însă tocmai atunci când îți rupi din timpul tău liber și îl oferi celorlalți dai dovadă de iubire de aproapele”, a spus pr. Andrei Cațan de la Parohia Băltița.