În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Campania „Donează sânge, salvează o viață!“ continuă
În perioada 15-16 iulie 2020, Patriarhia Română, prin voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului, în parteneriat cu Jandarmeria Română, a organizat o amplă campanie de donare de sânge. Acțiunea face parte din proiectul național „Donează sânge, salvează o viață!” și s-a desfășurat cu sprijinul centrelor de transfuzie sanguină ale MApN, Institutului Național de Hematologie Transfuzională, precum și al celor 41 de centre de transfuzie sanguină județene și al Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.
Campania „Donează sânge, salvează o viață!”, ajunsă la cea de-a 18-a ediție, a fost inițiată de Patriarhia Română în anul 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.
1.000 de reprezentanți ai Jandarmeriei Române au donat sânge timp de două zile pe bază de voluntariat atât în Capitală, cât și în celelalte centre de transfuzie sanguină din țară.
În București, campania s-a desfășurat la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, iar recoltarea sângelui a fost efectuată de o echipă mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină al MApN. La eveniment au participat şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, care au oferit donatorilor alimente precum ceai, apă, cafea, sucuri și o gustare dulce.
Prin această acțiune, reprezentanții Jandarmeriei Române au dat dovadă de solidaritate față de bolnavii aflați pe paturile de spital în lupta cu boala, fiind motivați și de faptul că pot ajuta la salvarea cât mai multor vieți, mai ales în perioada de pandemie.
Această campanie națională desfășurată de Patriarhia Română are ca scop informarea și conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele românești, precum mobilizarea cetățenilor pentru creșterea numărului donatorilor de sânge din România și îmbunătățirea stocurilor sanguine naționale. Până în prezent, au fost recoltați 19.000 de litri de sânge de la peste 35.000 de donatori.