În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Campania naţională de donare de sânge „Uniţi pentru viaţă”, la a doua ediţie
Este bine cunoscut faptul că martie este luna pro viaţă. Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) susţine atât viaţa care prinde contur încă din primele clipe în pântecele mamei, cât şi viaţa semenilor aflaţi în situaţii critice. În acest sens, ASCOR şi filialele sale din centrele universitare din ţară, împreună cu alte organizaţii din Bucureşti, precum Studenţi pentru Viaţă şi Asociaţia „Sfântul Hristofor”, organizează cea de-a doua ediţie a campaniei naţionale de donare de sânge „Uniţi pentru viaţă”, în perioada 22 martie - 11 aprilie 2021.
Perioadele de donare variază în funcţie de filială. Astfel, în intervalul 22-28 martie, donează ASCOR Bucureşti, Alba Iulia, Oradea, Baia Mare, Iaşi, Sibiu, Arad, Craiova, Suceava, Constanţa, dar şi Studenţi pentru Viaţă şi Asociaţia „Sfântul Hristofor”. ASCOR Cluj-Napoca va dona în perioada 29 martie - 2 aprilie. În intervalul 29 martie - 4 aprilie vor participa filialele ASCOR Arad, Constanţa şi Timişoara, iar în intervalul 5-11 aprilie, ASCOR Târgu Jiu şi asociaţiile bucureştene vor dona sânge.
Sunt invitaţi să participe nu numai tinerii, ci toţi cei care sunt dornici să ajute. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului creat pentru această campanie: https://www.facebook.com/events/498556337802581/.



.jpg)
