Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie de ajutorare lansată de Episcopia Sălajului
La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, în toate parohiile şi mănăstirile ortodoxe din cuprinsul episcopiei se desfăşoară campania "Nu fi indiferent, fi solidar!" constând în strângerea de ajutoare pentru persoanele care au avut de suferit în urma inundaţiilor din ţinuturile Moldovei. La fiecare parohie ortodoxă pot fi făcute donaţii în bani, materiale de construcţii, alimente neperisabile, îmbrăcăminte etc. Donaţii în bani se pot face şi în contul Episcopiei Sălajului RO86RNCB0214099837050001 deschis la BCR Zalău, cu menţiunea "ajutoare pentru sinistraţi". Sumele şi ajutoarele vor fi direcţionate prin intermediul centrelor eparhiale. Episcopia Sălajului invită pe toţi creştinii, indiferent de confesiune sau etnie, să li se alăture creştinilor ortodocşi în acest act de dragoste jertfelnică. "Adresăm, totodată, îndemnul ca cei care nu au posibilitatea să ofere ajutor financiar sau material să nu rămână, nici ei, indiferenţi ci să-şi manifeste prin rugăciune solidaritatea cu cei greu încercaţi", au precizat reprezentanţi ai Episcopiei.