Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Campanie de donare de cărţi în Arhiepiscopia Sibiului
Mai multe instituţii din Arhiepiscopia Sibiului vor beneficia în perioada următoare de Campania „Donează o carte, înfiinţează o bibliotecă“, o iniţiativă a Departamentului social din cadrul eparhiei menţionate. Campania Arhiepiscopiei Sibiului se desfăşoară în parteneriat cu mai multe şcoli şi licee din judeţul Sibiu.
Bolnavii şi personalul de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele cu Dizabilităţi din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, sunt primii beneficiari ai campaniei din acest an, iniţiată de Arhiepiscopia Sibiului. Delegaţia Departamentului social a vizitat miercuri, 11 februarie, centrul de ocrotire socială din Cisnădie, unde au fost întâmpinaţi de conducerea instituţiei şi de o parte din personal.
După oficierea unei slujbe de binecuvântare, reprezentanţii eparhiali au transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Apoi au fost donate centrului social mai multe cărţi şi materiale necesare activităţilor de ergoterapie, precum şi a altor programe de reabilitare a persoanelor cu dizabilităţi.
„Proiectul nostru continuă şi în acest an. Am considerat că este bine să începem activităţile din acest an la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele cu Dizabilităţi din Cisnădie, pentru a înfiinţa şi aici o bibliotecă. Am adus aici peste 1500 de cărţi, pe care să le folosească în toate activităţile“, ne-a spus inspectorul social de la Arhiepiscopia Sibiului, Marius Talmaţchi.
Peste 6000 de cărţi donate
În sprijinul Departamentului social de la Arhiepiscopia Sibiului au venit mai multe şcoli şi licee din Sibiu. Elevii şi profesorii au organizat în instituţiile de învăţământ mai multe colecte de cărţi şi materiale informative.
„Am adunat până în prezent peste 6000 de cărţi în şcoli şi licee. Foarte mulţi profesori au donat cărţi din bibliotecile personale, iar mai multe grupuri de elevi au cumpărat cărţi din banii lor, pe care ni le-au oferit mai apoi pentru a le dărui bibliotecilor din centrele sociale parohiale din Nou Român sau Amnaş„, ne-a mai spus insp. Marius Talmaţchi.
Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilităţi din Cisnădie oferă servicii de cazare, îngrijire, hrănire, terapie şi consiliere în spaţii moderne, cu toate facilităţile şi cu un personal specializat, pentru 50 de persoane. Centrul de reabilitare este amplasat la periferia oraşului Cisnădie, într-un cadru natural deosebit, şi oferă beneficiarilor oportunitatea de a socializa, de a participa la slujbele religioase de la bisericile din oraş şi de a-şi petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut.
Campania „Donează o carte, înfiinţează o bibliotecă“ va continua şi zilele următoare, când reprezentanţii eparhiali vor oferi cărţi şi alte daruri la centrele sociale de pe lângă bisericile din Sibiu. Săptămâna viitoare, delegaţia Departamentului social va merge la Centrul de zi pentru copii de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Sibiu, unde va oferi cărţi şi patru calculatoare, necesare activităţilor didactice de aici.