Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Campanie de donare de sânge în Protopopiatul Urziceni
Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, miercuri, 30 august 2017, Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”.
Prin amabilitatea directorului Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, Raluca Mihaela Cruceat, o echipă medicală s-a deplasat la sediul Protopopiatului Urziceni pentru realizarea acestei acțiuni.
Protopopiatul a făcut cunoscută acțiunea la nivelul municipiului Urziceni, dar și în cele 68 de parohii arondate cu scopul de a implica pe cei interesați în acest demers și de a forma o deprindere frumoasă de a ajuta semenii aflați în suferință.
La această acțiune a participat și primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, care a donat pentru a doua oară în cadrul acțiunii de donare organizată din trei în trei luni de Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatului Urziceni.
Printre donatori s-au numărat și preoți din Protopopiatul Urziceni, alături de preotese, care prin exemplul lor au contribuit la reușita acestei inițiative.
La demersul umanitar au luat parte numeroase persoane din municipiul Urziceni, dar și din parohiile arondate, acestea arătând dragoste și solidaritate față de cei aflați în nevoi, persoane bolnave care necesită asistență medicală în instituțiile specializate.



.jpg)
