În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanie de donare de sânge la Galaţi
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, Eparhia Dunării de Jos, în cooperare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, a organizat miercuri, 20 septembrie 2017, cu sprijinul voluntarilor din Protoieria Tecuci, o acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie urgentă de sânge.
57 de slujitori şi credincioşi din parohiile Protoieriei Tecuci s-au deplasat la Galaţi pentru a dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină. Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi.
Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos va continua la cele două centre regionale de transfuzie sanguină din Galați şi Brăila, unde sunt programați, în fiecare săptămână, slujitori şi credincioşi din parohiile Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Ieri și astăzi, Protoieria Tecuci a asigurat transportul pentru încă 85 de persoane care doresc să doneze sânge la Centrul Regional de Tranfuzie Sanguină Galaţi. „Ne bucurăm că din ce în ce mai mult descoperim receptivitatea enoriașilor la ajutorul oferit bolnavilor din spitale care au mare nevoie de o picătură de sânge. Credem că în acest fel vom fi solidari cu actul medical, cu personalul medical din spitale și cu această grijă față de frații noștri aflați în suferință care au nevoie mare de ajutor”, a declarat părintele Gheorghe Joghiu, protoiereu al Protopopiatului Tecuci.
Dr. Camelia Stoichicescu, directorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Galați, a adresat mulțumiri organizatorilor campaniei „O picătură de sânge poate salva o viaţă!” în numele celor care vor beneficia de sângele donat.