În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Campanie de donare de sânge organizată de ASCOR în „Luna pentru viață”
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) organizează la nivel național, în perioada 20 martie - 14 aprilie, o campanie de donare de sânge.
Pe lângă scopul de a aduna cât mai mulți donatori, campania promovează o cultură a vieții. Astfel, tinerii își propun să salveze și să protejeze vieți omenești mai întâi prin donarea de sânge și mai apoi prin participarea la Marșul pentru viață din 25 martie, care anul acesta are tema: „Viitorul este pro-viață”.
„Mai ales acum, în perioada Postului Mare ce ne pregătește pentru Sfintele Paşti, îndemnăm toți tinerii și studenții care pot dona să facă acest lucru, neuitând nici o clipă de îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: «Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu» (Ioan 15, 12)”, a declarat Ioan Tabarcia, președinte ASCOR București.
Campania „Uniţi pentru viaţă” se va desfășura în principalele centre universitare unde filialele ASCOR îşi desfăşoară activitatea din orașele București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Târgu Jiu. Fiecare filială va organiza independent acţiunile, urmând a face publice detaliile referitoare la acestea în funcţie de programul stabilit.



.jpg)
