Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Campanie de educație pentru sănătate în Grădiștea, județul Ilfov
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au organizat sâmbătă, 5 octombrie, o nouă acțiune în cadrul Campaniei de prevenție și educație pentru sănătate în comuna ilfoveană Grădiștea.
Beneficiarii acestei campanii au fost 300 de elevi care au marcat într-un mod inedit și Ziua Internațională a Educației. Specialiștii i-au învățat pe copiii de la Școala gimnazială nr. 1 din Grădiștea cum să își păstreze sănătatea, dar şi să identifice și să combată diferite forme de agresiune. Au participat 7 voluntari, dintre care 5 medici cu diverse specializări. La final, copiii au primit cadouri din partea voluntarilor.
„A fost o activitate foarte frumoasă și importantă pentru noi, copiii, dar și pentru adulți. Am învățat cum să ne spălăm corect pe dinți, dar și cum să ne controlăm emoțiile în momente de furie”, a spus un elev care a participat la această acţiune.
Metoda folosită de medicii și voluntarii caravanei medicale a fost apreciată și de profesoara Ionela Dobre, director la Școala gimnazială nr. 1 Grădiștea, care a spus: „Activitatea a fost foarte frumoasă și m-am bucurat că au putut participa majoritatea copiilor noştri de la școală. Am descoperit că teoretic știm foarte multe, dar în practică aplicăm puține, și sunt convinsă că elevii au conștientizat ce înseamnă fenomenul de bullying și care sunt normele de igienă elementară prin materialele pe care le-au urmărit și lecțiile interactive”.
Acțiunea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale a fost sprijinită și de parohia din localitatea ilfoveană Grădiștea. „Este un moment important pentru noi deoarece Biserica ne-a învățat întotdeauna că adevăratul creştin are grijă de suflet, dar nu neglijează niciodată trupul. Prezența voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în comunitate cu astfel de acțiuni este necesară pentru că avem nevoie de educație pentru sănătate în mediul rural”, a spus părintele paroh Alexandru Popescu.
Despre istoricul acestei campanii, Dănuț Prună, voluntar coordonator, a spus: „Necesitatea Campaniei de prevenție și educație pentru sănătate a apărut în timpul campaniei «Sănătate pentru sate». Foarte multe din cazurile constatate au avut drept cauză principală lipsa educației sanitare, stomatologice sau igieno-dietetice. Campania are ca scop reducerea cazurilor de îmbolnăvire și creșterea calității vieții, în special în zonele rurale. Au fost desfășurate 66 de acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Argeș, Giurgiu, Olt, Vrancea, Brăila, Buzău, Brașov, Maramureș, Cluj, Teleorman, Municipiul București şi Republica Moldova, raionul Cahul, având ca beneficiari 14.836 de persoane”.
Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.