În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanie medicală gratuită în comuna Șindrilița
În cadrul unei noi ediții a campaniei „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”, derulată sâmbătă, 23 februarie, de către Institutul Oncologic din București și voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, mai multe femei din localitatea Șindrilița, județul Ilfov, au beneficiat gratuit de consultații medicale și de testul Babeș-Papanicolau.
Coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a spus că această campanie a avut un efect pozitiv, iar femeile din localitate au aflat cât de importante sunt prevenirea și depistarea cancerului de col uterin. „Am avut o activitate reușită datorită faptului că preotul din localitate a mobilizat foarte bine pacientele de aici. Acestea au cooperat cu echipa medicală, au pus foarte multe întrebări, aflând astfel răspunsuri la lucrurile pe care nu le știau și au aflat cât de important este testul Babeș-Papanicolau”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Doctorul Virgiliu Prunoiu, coordonatorul programului de screening al Institutului Oncologic București, a remarcat creșterea numărului de pacienți după semnarea protocolului cu Patriarhia Română și a mulțumit voluntarilor pentru ajutorul acordat mediatizării acestei acțiuni. „Sunt bucuros că și în această zi, pe un frig de -5 grade Celsius, femeile s-au prezentat la investigația pentru cancerul de col uterin, oferită gratuit de către Ministerul Sănătății, într-un număr destul de mare, datorită preotului din comună, care a mers din casă în casă să anunțe acțiunea noastră.
Femeile au fost foarte bucuroase că și lor li s-a acordat atenția necesară și mulțumite pentru că Institutul Oncologic le oferă sprijinul necesar și în eventualitatea unor leziuni găsite prin examenul acesta Babeș-Papanicolau. Dacă în anul 2017 nu am avut nici o recoltare pentru Babeș-Papanicolau la Institutul Oncologic, după semnarea protocolului cu Patriarhia Română am avut anul trecut 340 de paciente recoltate, din păcate 37 găsite cu leziuni care necesită investigații suplimentare. Este un lucru foarte bun, se mobilizează foarte bine, sunt anunțați preoții din comunitățile ilfovene și mulțumim voluntarilor că ne ajută atât la mediatizarea acțiunii noastre, cât și în susținerea ei, a Institutului Oncologic București”, a spus doctorul Virgiliu Prunoiu.
În primele două luni ale acestui an, 71 de persoane au fost testate în cadrul campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin. De la debutul campaniei, medicii care se deplasează în teritoriu au recoltat testul Babeș-Papanicolau pentru 411 femei, iar alte zeci de persoane au fost consiliate de către medicii specialiști din cadrul Institutului Oncologic București, pe diverse probleme de sănătate.