Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Campanie umanitară pentru ajutorarea copiilor din Africa
Fundaţia creştin-umanitară World Vision România derulează campania "Dăruieşte şansă la viaţă copiilor din Africa!", informează Agenţia de ştiri Basilica. Prin această campanie, fundaţia va contribui la eforturile depuse de World Vision International de a asigura copiilor din Africa asistenţă medicală, apă potabilă şi hrană, ajutoare de bază ce ar putea salva vieţile acestora. Campania se va desfăşura până la mijlocul lunii septembrie.
Milioane de copii şi familii africane se află în suferinţă, iar întreaga comunitate internaţională s-a mobilizat pentru a ameliora situaţia, a declarat pentru Radio TRINITAS Mirela Slusaru, coordonator comunicare World Vision România. În prezent, organizaţia World Vision International oferă sprijin pentru peste un milion de persoane din Somalia, Etiopia şi Kenya - trei dintre ţările afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani şi de foametea care au lovit extremitatea estică a continentului african.



.jpg)
