În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Campanii umanitare pentru nevoiaşii din judeţul Cluj
Asociaţia „Inima Ardealului“ vine în sprijinul familiilor nevoiaşe din judeţul Cluj. În acest sens a iniţiat campania umanitară „Dar din Inimă“, ce se va desfăşura până pe 20 decembrie şi care are ca scop strângerea de fonduri, alimente sau îmbrăcăminte pentru persoanele sărmane şi fără venituri din judeţ. Cei care doresc să facă o bucurie de sărbători copiilor şi oamenilor nevoiaşi sunt invitaţi să doneze haine, jucării, alimente sau alte obiecte la centrul de colectare aflat pe Bulevardul Eroilor nr. 2, la sediul „Vatra Românească“. Donaţiile se pot face în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri între orele 9:30 şi 14:00 şi marţi între 11:00 şi 19:00. Donaţiile în bani se pot face zilnic, între orele 12:00 şi 18:00, la centrala de escaladă de pe strada Horea.
Clujenii sunt invitaţi, în aceste zile premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, să aducă bucurie unor persoane cu lipsuri financiare. Protopopiatul Ortodox Gherla a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea a peste 80 de persoane sărace, acţiunea având loc până pe 15 decembrie. Din fondurile rezultate se vor oferi cadouri copiilor sărmani şi bătrânilor singuri. Cei care doresc să contribuie la acest proiect şi doresc să aducă un zâmbet pe faţa celor nevoiaşi, în prag de sărbătoare, sunt aşteptaţi la sediul Protopopiatului Gherla, de pe strada Bobâlna. În preajma Crăciunului, aceste cadouri vor fi împărţite la domiciliul fiecărei persoane asistate.