Cu prilejul primului hram al Capelei „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” din cadrul Centrului pentru vârstnici Affinity Polizu din Capitală, duminică, 16 august, preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au săvârșit slujba de sfințire a unei troițe în curtea centrului. Slujba de sfințire a fost săvârșită de un sobor de preoți de caritate, condus de părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cuvântul de învățătură, părintele Alin Nica a evidențiat semnificația teologică, misionară și comemorativă a troiței, arătând că aceasta așază întregul centru sub semnul Sfintei Cruci și al nădejdii în Înviere: „Sensul teologic al sfințirii troiței este acela de a arăta legătura dintre suferință și Înviere, dintre Cruce și Înviere, dintre suferință și binecuvântare. Bătrânețea este un timp binecuvântat și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Prin sfințirea troiței se arată că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de Înviere, a trecut prin suferință, devenind pentru noi un model de viețuire. Nu putem ocoli suferința în viață, însă trebuie să avem în minte faptul că Dumnezeu ne însoțește în această suferință și ne dă întărire sufletească și trupească. În sens misionar, troița are valoarea unei mărturisiri a faptului că suntem creștini, că ne încredem în Hristos și înțelegem că Sfânta Cruce este calea pe care trebuie să mergem spre Împărăția lui Dumnezeu”.
Campionatul de fotbal feminin „Cupa Domnițelor” la Suceava
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava, a organizat în această toamnă Campionatul de fotbal feminin „Cupa Domnițelor”. Acesta are ca scop promovarea lucrului în echipă, îmbunătățirea abilităților de comunicare și evitarea sedentarismului, care poate dăuna dezvoltării fizice, psihice și chiar duhovnicești.
Sub deviza „Mens sana in corpore sano”, 12 echipe de fete au luat parte la activitățile sportive organizate în această toamnă, prin Sectorul catehizare, tineret și educație pentru viață - Departamentul activități de tineret (ATOS) și tabere. Finala s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în sălile de sport ale Școlilor Gimnaziale nr. 9, „Ion Creangă”, respectiv nr. 11, „Miron Costin”, din Suceava.
În finala disputată între „Bucovina Straja” și „Only Girls Soccer”, în urma loviturilor de departajare, Cupa Domnițelor a fost revendicată de către echipa localității Fântânele, cel de-al treilea loc al podiumului fiind ocupat de echipa „Vulturii Botoșana”. Alături de medaliile obținute de jucătoarele echipelor clasate pe primele trei locuri, au fost oferite și premii substanțiale în bani.
Organizatorii competiției au fost prof. Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial al Sectorului catehizare, tineret și educație pentru viață, arhid. Paul Vlad Lungu, director al Departamentului activități de tineret (ATOS) și tabere, și Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava.



.jpg)
