Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Capacitate preoţească la Alba Iulia
În luna martie va avea loc, la Centrul eparhial, Examenul de capacitate preoţească pentru licenţiaţii în Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, în baza căruia aceştia vor putea opta pentru ocuparea unui post vacant de preot paroh, dintre cele ce vor fi publicate. Dosarele candidaţilor se pot depune la biroul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Alba Iulia, până în data de 20 martie. La acest examen de capacitate preoţească se pot înscrie doar fiii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Alba Iulia, conform unui comunicat de presă al eparhiei. Examenul va consta din testare psihologică (proba eliminatorie); cercetarea canonică; testarea de specialitate (se vor susţine probele scrise şi probele orale).



.jpg)
