În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Capacitate preoţească la Târgoviște și Galați
La centrele eparhiale ale Arhiepiscopiei Târgoviștei şi Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat marţi, 19 septembrie 2017, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească. În cadrul examenului, au fost evaluate cunoştinţele de dogmatică, misiologie, studii biblice şi morală creştină ale candidaților, după ce, în ziua precedentă, a avut loc examenul psihologic.
În Arhiepiscopia Târgoviştei, la examenul de capacitate preoţească au participat opt candidaţi, iar în Arhiepiscopia Dunării de Jos au participat 10 candidaţi. În conformitate cu prevederile Statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, ale Regulamentului de numire şi transfer al clerului, precum şi în lumina hotărârilor Sfântului Sinod, candidaţii din cele două eparhii au susţinut mai întâi proba psihologică, după care au participat la probele practice şi scrise. Sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, marți, 19 septembrie, s-a desfăşurat sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească, la care au participat absolvenţi ai cursurilor de licenţă şi masterat ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte. În cadrul examenului, au fost evaluate, în scris, cunoştinţele de dogmatică, misiologie, studii biblice şi morală creştină ale candidaților. Au fost evaluate, apoi, oral, cunoştinţele de tipic şi liturgică, muzică bisericească, catehetică, omiletică, drept şi administraţie bisericească, așa cum prevăd normele statutare, în vigoare, ale Bisericii noastre.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, examenul de capacitate preoţească s-a desfăşurat în Sala „Episcop Chesarie Păunescu” a Centrului eparhial, prin susţinerea probelor scrise şi orale. Comisia de examinare a fost alcătuită din preoţi profesori din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, de la Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi şi slujitori din administraţia eparhială, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Examenul de capacitate preoţească are ca scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor fi repartizaţi în parohii.