În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
„Caravana ASCOR - Tinerețea, timpul marilor alegeri”
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din Iași dă startul celei de-a doua ediții a proiectului catehetic „Caravana ASCOR”, în cadrul căreia tinerii studenți vor ține ateliere biblice pentru 2.500 de copii din județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani și Vaslui. Anul acesta, proiectul catehetic e organizat în colaborare cu filialele ASCOR Suceava și Bacău, transmit reprezentanții asociației.
Caravana are tema „Tinerețea, timpul marilor alegeri”, iar, în cadrul atelierelor ținute, copiilor li se va aborda subiectul problemelor cu care ei se confruntă și al libertății pe care o oferă virtutea. În discuțiile cu tinerii se va accentua importanța alegerilor din tinerețe, alegeri ce influențează întreaga viață și alături de voluntari vor căuta răspunsuri în Sfânta Scriptură la problemele cu care se confruntă. La finalul întâlnirii, fiecare participant va primi un exemplar al Sfintei Scripturi. (S.D.)



.jpg)
