În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cărţi pentru copiii nevoiaşi din Târgu Jiu
Copiii internaţi în Centrul de plasament Târgu Jiu au primit săptămâna aceasta mai multe daruri, cu ocazia Zilei internaţionale a cărţii. În acest sens, peste 400 de volume au fost puse la dispoziţie de organizatori.
17 copii din Centrul de plasament Târgu Jiu au primit cadou săptămâna aceasta, de Ziua internaţională a cărţii, peste 400 de volume, donaţii din partea oamenilor de suflet. Lucrările au fost strânse în cadrul campaniei de donaţii "Carte pentru suflet", parte integrantă a unui amplu proiect umanitar iniţiat de două cadre didactice ale Colegiului Naţional "Tudor Vladimirescu" (CNTV) din Târgu Jiu: învăţătoarele Mariana Morman şi Maria Grigorescu. Au fost donate volume de literatură universală, cărţi de poveşti, de poezii, titluri din bibliografia şcolară. "Lectura ne ajută să comunicăm mai bine cu cei din jur" Mariana Morman a oferit mai multe informaţii despre scopul şi importanţa acestei iniţiative: "Proiectul urmăreşte trezirea, atât în copii, cât şi în părinţii acestora, a unor sentimente de toleranţă şi apropiere faţă de cei care sunt nevoiţi să îşi ducă viaţa într-un centru de plasament. Atât elevii noştri, cât şi părinţii lor au învăţat să fie mai buni, încercând să creeze momente de bucurie acestor copii. Proiectul umanitar se numeşte "Din inimă la inimă" şi se desfăşoară pe mai multe etape. Elevii claselor a III-a B şi a IV-a A din CNTV, alături de cadrele didactice şi toţi cei care s-au implicat în acest proiect, au dăruit o carte copiilor de la centrul de plasament, dovedind că le pasă de ceilalţi şi aducând o rază de bucurie copilăriei acestor copii. S-au strâns peste 400 de volume datorită oamenilor cu suflet, cu dragoste de carte şi bunăvoinţă pentru semenii lor. Cel mai important lucru pentru un copil e să-i luminăm mintea şi să-i deschidem calea către lume. Bunurile materiale se pot pierde, dar lucrurile învăţate vor constitui cea mai de preţ comoară. Asta vrem să dăruim şi noi, comori pentru suflet". Maria Grigorescu consideră acest demers un pas important în educaţia celor 17 beneficiari: "Poveştile ne fac viaţa mai frumoasă, ne ajută să devenim înţelepţi şi să învingem mereu orice obstacol. Lectura e foarte importantă, ne ajută să comunicăm mai bine cu cei din jur şi să ne îmbogăţim vocabularul. Mihai Eminescu spunea aşa: "Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imaginaţii"".