În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Cărţile donate de noi vor fi o adevărată lumină în Basarabia“
Campania de strângere de cărţi pentru tinerii basarabeni, iniţiată la începutul lunii martie de către tinerii ortodocşi din cadrul Asociaţiei „Orthograffiti“ din Constanţa, continuă. În luna aprilie, organizatorii se vor întâlni cu reprezentanţi ai instituţiilor locale pentru a-i ajuta în demersul lor de rupere a hotarului dintre fraţi. „Proiectul «Donează o literă» nu înseamnă numai donaţii de cărţi pentru nişte tineri din Republica Moldova, ci înseamnă şi ruperea hotarului dintre noi şi lăsarea culturii să pătrundă până în Basarabia, deoarece aceştia îşi doresc cărţi româneşti. Foarte puţine dintre acestea se găsesc în librăriile şi bibliotecile lor. Au nevoie de cărţi din perioada interbelică, de romane din literatura română şi universală, precum şi literatură ortodoxă. Astfel, cărţile donate de noi vor fi o adevărată lumină în Basarabia. Îi invit pe cei care donează cărţile să le semneze şi, de ce nu, să scrie şi un gând pentru aceştia, pentru ca cel care o va citi să ştie de unde vine aceasta”, a precizat preşedintele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti“, Cristian Tănase. Puncte de colectare au fost înfiinţate la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“, librăria „Diverta“ din City Mall şi Maritimo Mall şi librăria „Prăvălia cu Cărţi“, de pe str. Ştefan cel Mare nr. 31, din zona Tomis Mall. (I. Buşagă)