Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cazare şi hrană pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Credincioşii care vor veni la Iaşi pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva şi Sfântului Policarp vor primi hrană şi cazare prin grija parohiilor din Protopopiatelor Iaşi 1 şi Iaşi 2. Bisericile din centrul Iaşului vor rămâne deschise şi pe timpul nopţii pentru ca oamenii să se poată închina sau odihni. Pelerinii care doresc să primească hrană şi cazare trebuie să se adreseze Biroului de pelerinaje al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, aflat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, lângă Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Preoţii şi credincioşii din Iaşi s-au mobilizat şi în acest an pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor care vor participa la sărbătorile dedicate Sfintei Parascheva. Oamenii care se vor aşeza la rând vor fi în atenţia enoriaşilor ieşeni, care vor împărţi pachete cu alimente şi ceai cald. "Avem preoţi din Iaşi care vor ţine bisericile deschise pentru ca pelerinii să poată să se închine şi pentru a se putea odihni în perioada în care îşi aşteaptă rândul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Preoţii, alături de enoriaşi au pregătit pe lângă pachete cu alimente, ceai, cafea şi fructe, pentru ca oamenii care stau la rând să treacă mai uşor peste oboseală", a spus la Radio TRINITAS pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. La prohiile ieşene ce aparţin de Protopopiatul Iaşi 1 au fost pregătite 780 de locuri de cazare. Protopopiatul Iaşi 1, prin Biroul de asistenţă socială, va împărţi 500 de pachete cu alimente. Până ieri dimineaţă au fost centralizate următoarele date cu privire la activitatea social-filantropică care va fi organizată la rândul pelerinilor: parohia Sfântul Apostol Toma din cartierul Alexandru cel Bun - 500 de pachete, parohia Sfântul Ierarh Spiridon - 200 de pachete, parohia Vulpe - 520 de pachete, ceai şi cafea, parohia Bivolari - 300 de pachete, parohia Ezăreni - 300 de pachete, 50 de litri de ceai şi cafea, parohia Beldiman - 300 de pachete, parohia "Învierea Domnului" - Dacia - 120 de pachete, ceai şi cafea, parohia Bărboi - 300 de pachete, parohia Toma Cozma - 150 de pachete şi ceai, parohia "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" alături de parohia Domniţa - 450 de pachete, parohia "Sfânta Vineri"- 300 de pachete, parohia "Sfântul Mare Mucenic Haralambie" - 1.000 de pachete şi 200 de litri de ceai sau cafea, parohia "Sfântul Ierarh Nectarie"- 5000 de pachete, parohia Uricani 200 de pachete, parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Galata - masă caldă pentru 250 de persoane, parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" - masă caldă pentru 200 de persoane şi 200 de pachete, parohia Andrieşeni - 200 de pachete. După cum ne-a spus pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, vor fi cel puţin 600 de locuri de cazare oferite de enoriaşii parohiilor din acest protopopiat. Din datele centralizate până în prezent, în sprijinul pelerinilor (cazare, masă sau pachete cu alimente) vor veni următoarele parohii: "Sfântul Andrei", Barnovschi, Sfântul Lazăr, "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt", "Sfinţii Martiri Bârncoveni" şi "Sfânta Mahramă", "Sfinţii Voievozi" - Roşca, "Înălţarea Domnului" - CUG, Nicoriţă, "Sfântul Vasile cel Mare" - Tătăraşi, "Pogorârea Sfântului Duh" - Bucium, "Izvorul Tămăduirii" - CUG, "Intrarea Domnului în Ierusalim", Ciurchi, Poitiers, "Sfântul Vasile cel Mare" - Nicolina, "Sfântul Prooroc Daniel" - CUG, Moara de Vânt, Dancu I, Lunca Cetăţuii, Piciorul Lupului, Dancu II, Hiliţa, Cozia, Rediu Aldei, Dorobanţi, "Sfântul Antonie cel Mare" - Nicolina. "Din partea Protopopiatului Iaşi 2 vor fi oferite 1.700 de pachete cu alimente", a precizat pr. protopop Vilie Doroşincă.