De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Centenarul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București
În Sala Savoy a Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Capitală a avut loc vineri, 1 noiembrie 2019, vernisajul expoziției de fotografie „Constelația Cărăbuș”, dedicată sărbătoririi centenarului acestei instituții de prestigiu, precum și actorului Constantin Tănase. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a rostit un cuvânt de felicitare.
Teatrul de revistă „Constantin Tănase” a marcat vineri, 1 noiembrie 2019, împlinirea a 100 de ani de la înființare. Cu acest prilej, au fost organizate diferite manifestări culturale și artistice, prin care această instituție de cultură celebrează un secol de existență.
Evenimentul a fost precedat de premiera spectacolului „Suta lui Tănase”, scenariul și regia Vasile Muraru și Valentina Fătu.
În cadrul festivității, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a rostit un cuvânt de felicitare în care a elogiat persoana actorului Constantin Tănase. „Un mare profesor de teologie din veacul al 20-lea spunea că oamenii nu mor când sunt așezați în morminte, ci mor atunci când sunt uitați. De aceea, este binecuvântată această aducere aminte a celor care au fost înaintea dumneavoastră în acest loc, în care oamenii au privit către cer și s-au bucurat auzind lucruri frumoase, așa cum i-a bucurat adeseori și Constantin Tănase. Înainte de a fi un actor cunoscut, înainte ca numele lui să fie purtat de teatrele importante, așa cum este și cel în care ne aflăm, el a început cu piese de teatru care vorbeau despre trecutul glorios de altădată al pământului românesc: «Meșterul Manole» sau «Constantin Brâncoveanu» sunt unele dintre ele. Mai târziu, când și-a început studiile în București, a cântat în corul Bisericii Popa Tatu și chiar în corul Catedralei Mitropolitane. Spun Catedrala Mitropolitană pentru că la câțiva ani după ce el a făcut parte din acest cor, ea a devenit Catedrală Patriarhală în anul 1925, odată cu înălțarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie. Legătura sa cu Biserica, mai ales în vremea când cânta lăudându-L pe Dumnezeu, rămâne o pagină importantă la care privim în această zi de aducere aminte. Amintindu-ne de aceste momente din tinerețea sa, aducem recunoștință și din partea Bisericii pentru cel comemorat și pomenit astăzi”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În continuare, în foaierul teatrului a avut loc inaugurarea oficială a Aripii „Cărăbuș” a teatrului, spațiu care va găzdui această expoziție permanentă.






.jpg)
